Costaş, Negru & Asociaţii – Societate Civilă de Avocaţi publică şi transmite clienţilor, în principiu de trei ori pe lună, un newsletter cuprinzând noutăţi legislative la nivel naţional şi european, evoluţii jurisprudenţiale la nivelul instanţelor din România, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a altor instanţe europene şi internaţionale. Ocazional, semnalăm în cuprinsul acestor scrisori informative proiectele editoriale sau evenimentele ştiinţifice în care sunt implicaţi avocaţii societăţii noastre, conferinţele ştiinţifice sau profesionale de interes pentru lumea juridică, apariţia unor articole de specialitate sau a unor lucrări de specialitate.

Încercăm să rămânem informaţi şi să ne păstrăm clienţii bine informaţi, convinşi că un asemenea demers este unul apreciat. În această secţiune pot fi identificate cele mai recente informări transmise de societatea noastră, respectiv Arhiva Newsletter.

Accesul la informaţiile conţinute într-un newsletter este gratuit, nu implică niciun angajament din partea societăţii şi nu reclamă niciun angajament din partea celor care primesc acest newsletter sau ajung, pe orice cale, în posesia lui. Este însă strict interzisă colectarea sistematică, stocarea sau publicarea comunicărilor tip newsletter, individual sau colectiv, în orice tip de lucrare, articol, publicaţie sau prin intermediul oricărei pagini web.

Pentru informaţii suplimentare referitoare la subiectele dezvoltate într-un newsletter, ne puteţi contacta direct, folosind formularul de contact de pe acest site sau datele de contact de mai jos:

Costaş, Negru & Asociaţii – Societate Civilă de Avocaţi

Str. Piteşti, nr. 18, ABA Office, Et. I, 400119 Cluj-Napoca, judeţul Cluj

Str. Abrud, nr. 3, 310317 Arad, judeţul Arad

E-mail: office@costas-negru.ro

Telefon: 0040 733 410246