Tribunalul Constituţional din Polonia s-a pronunţat, prin hotărârea din 7 mai 2013, în dosarul SK 11/11, asupra problemei programului excesiv şi a remuneraţiei judecătorilor. Mai precis, cu ocazia controlului de constituţionalitate, instanţa poloneză a verificat în ce măsură art. 83 din Legea din 27 iulie 2001 privind structura organizatorică a instanţelor civile respectă prevederile Constituţiei Poloniei.
În esenţă, critica de neconstituţionalitate a vizat faptul că respectivul art. 83 ar fi neconstituţional, din moment ce nu determină numărul maxim de ore de lucru pentru judecători, nu precizează expres situaţiile în care acest număr maxim de ore poate fi depăşit şi exclude dreptul la compensaţie pentru orele suplimentare în forma unei remuneraţii suplimentare sau a unei perioade echivalente de concediu corespunzătoare perioadei lucrate peste program.
Tribunalul Constituţional a apreciat că art. 83 din Legea din 27 iulie 2001 nu este neconstituţional, reţinând o serie de argumente care ar putea lămuri orice dezbatere asupra temei, indiferent de statul în care ea se desfăşoară:
Statutul constituţional şi legal al judecătorilor constituie lex specialis prin raportare la dispoziţiile de drept comun, conţinute îndeobşte în Codul Muncii, iar reglementarea programului de lucru al judecătorilor constituie un element al statutului lor legal. Ca atare, judecătorilor nu li se aplică regulile generale din dreptul muncii, cum ar fi cele referitoare la relaţia de subordonare faţă de angajatori (pentru că, dimpotrivă, statutul judecătorilor este guvernat de principiul independenţei acestora).
Conform reglementării privind structura organizatorică a instanţelor civile, remuneraţia trebuie să fie egală pentru judecători de la instanţe echivalente, iar diferenţierea se poate face in concreto doar în considerarea vechimii în muncă sau a sarcinilor specifice ale unui judecător (de pildă, în considerarea funcţiei judecătorului). Cu titlu general, stabilirea remuneraţiei în funcţie de întinderea în timp sau complexitatea sarcinilor unui judecător este exclusă.
Judecătorii, care nu sunt sub autoritatea unui angajator, îşi stabilesc singuri timpul pe care îl alocă îndeplinirii obligaţiilor ce le-au fost stabilite. Aceştia nu au obligaţia de a munci între anumite ore predeterminate şi un anumit număr de ore pe săptămână. Aceştia pot să-şi desfăşoare activitatea într-un anumit loc sau la un anumit moment, cu excepţia situaţiilor în care aceştia sunt obligaţi să se afle în sala de şedinţe sau sunt de serviciu.
Judecătorii îşi îndeplinesc obligaţiile în cadrul unui serviciu public, având o mare responsabilitate, care este compensată de drepturile speciale rezervate acestui grup profesional (ex. dreptul la concedii anuale suplimentare, dreptul la concediu plătit pentru îngrijirea sănătăţii, drepturile de a primi integral remuneraţia pe durata concediului medical şi regulile referitoare la pensionare).
Tribunalul Constituţional a făcut vorbire şi despre o hotărâre a Curţii Supreme din Polonia, în cazul aceluiaşi reclamant, care a stabilit că un judecător nu are dreptul la o remuneraţie suplimentară în baza Codului Muncii în cazul în care desfăşoară activitate în afara programului obişnuit. Prin hotărârea din 8 aprilie 2009, Curtea Supremă s-a pronunţat totuşi în sensul că legislaţia poloneză ar trebui să aibă în vedere dispoziţiile privind dreptul la odihnă, aşa cum reies acestea din Directiva 2003/88/CE.
Timpul suplimentar de muncă poate fi recunoscut doar atunci când persoana care lucrează îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui program de muncă fix. Cum judecătorii nu sunt ţinuţi de un asemenea program, este logic ca diferenţierea în ceea ce priveşte remuneraţia să nu se facă în funcţie de orele de muncă ale unui anumit judecător sau de complexitatea muncii sale, ci în funcţie de elemente precum vechimea în muncă sau sarcinile specifice alocate (de pildă, în cazul unei funcţii de conducere).
Din nou cu trimitere la aceeaşi hotărâre a Curţii Supreme, Tribunalul Constituţional a indicat faptul că, în cazul persoanelor care iau parte la exercitarea autorităţii publice, acestea sunt obligate să-şi desfăşoare activitatea şi în afara programului obişnuit şi, în cazuri excepţionale, noaptea, în zilele de duminică sau în zilele nelucrătoare, fără a avea dreptul la o remuneraţie suplimentară sau la o perioadă echivalentă de concediu, cu excepţia cazurilor în care legea specială prevede altfel.
Conform instanţei constituţionale poloneze, acordarea de timp liber judecătorilor ar fi contra-productivă, întrucât ar întârzia soluţionarea cauzelor. În acelaşi timp, plata orelor suplimentare n-ar fi o soluţie, întrucât judecătorii de la instanţele cu un rol mai încărcat ar lucra în mod constant mai mult, ceea ce le-ar afecta eficienţa, calitatea muncii şi sănătatea.
Deşi judecătorii au la dispoziţie mijloace de apărare în cazul în care le sunt încălcate drepturile, Tribunalul Constituţional recomandă ca acestea să fie utilizate doar ca o ultima ratio. În opinia judecătorilor constituţionali polonezi, judecătorii care în mod conştient şi intenţionat, fără vreun motiv serios, pun în discuţie obligaţiile profesionale ce le-au fost fixate, subminează demnitatea mandatului ce le-a fost acordat.
Pentru conformitate, hotărârea Tribunalului Constituţional din Polonia, tradusă în limba engleză, poate fi accesată aici – SK_11_11_en.
